Haide, hai alături, sus pe creste, Hai în umbra nopţii din poveste, Urc-alături pasului hoinar, Muntele ne face drumul dar.
Hoinar precum eram, Mereu te căutam, Te aşteptam să vii, să nu mai pleci. Cu ochii către cer, Erai un fad mister Pe negrele şi asprele poteci.
Plecînd ades în munţi, Urcînd spre soare punţi, Te căutau pîraie şi văi seci. Umblînd ades hoinar Ţi-am dat cărări în dar, Ţi-am dat izvoare limpezi, ape reci.
Precum hoinar eram, Privirea-ţi căutam Şi-ţi ascundeam ce poate fi mai greu, Eram stindard şi foc Şi te purtam în joc Cum mă-ndemna pe drumuri pasul meu.
Te privegheam tăcut, O luam de la-nceput, Urcam, urcam şi tot aşa mereu, La ceas de vis tîrziu, Veghindu-ţi cerul viu, Ţi-am pus pe frunte nimb din cerul greu.
Ninge şi e frig, mă ghemuiesc la rădăcina stejarului, Şi-mi ning în ochi poduri de amintiri.
Clopote de frunze uscate murmură stindarde în pierzare către infinit, către pămînt, către cer.
Păsări migratoare ţipă sfîrşitului de zi înmiresmate de puterea vîntului. Boabe mari de ceaţă umplu văzduhul şi se chircesc în valuri, trecătoare şi supuse.
Neştirbite valuri de oboseală Se trec prin dimineţile toamnei.
Corăbii rătăcite la porţile dinspre iad ori spre rai trec pe malurile apelor.
Ninge, e frig şi mă ghemuiesc la rădăcina stejarului nins de tot atîtea zăpezi şi scuturi de amintiri.
Ochii mei reci de albul zăpezilor Nici nu mă mai recunosc.
