Viaţa ta în mine e o umbră Ce-o privesc prin geam cu margini mate, Amintirile prin lume umblă Pe deasupra nopţilor uitate.
Ce-ar putea acum să mă mai lege De un nume scris într-o agendă? Cînd privirea vrea a te-nţelege Tu îmi ceri şi inima-n arendă.
Nu mai pot să-mi iau acum un nume, Să fiu eu, iar, trăznetul de vară. M-a durut. Ştia întreaga lume Şi îmi eşti teribila povară.
Ţi-am înscris pe viaţa mea adresa Cu accente de poveste veche, Şi o recitesc uitînd, adesea, Că viaţa ta-i fără pereche.
Azi eşti doar o palidă adresă, Asta-i tot ce ştiu şi a rămas, Şi-am pierdut iubirea ta. O lesă Ce-mi era izbînda de pripas.
Şi cum toate-au fost ca o răscruce, Am visat un zbor spre infinituri, N-am ştiut că drumul ne va duce Cum s-a început, către sfîrşituri.
Şi de-mi mai răspunzi la cîte-o şoaptă, Ştiu că te frămînţi şi-mparţi la trei, Dar cum gîndul meu nu mai aşteaptă, Plec tot eu, iar tu să faci ce vrei.
Priveşte, mama mea, şi tu, iubito Această ultimă fotografie, Nici eu nu ştiu pe unde am făcut-o Nici fotograful, de-l întreb, nu ştie.
Ştiu însă că lumina-i este semnul, Sau blitzul, dacă vrei, de mortieră, Ce a ţintit în vreo trei cuie lemnul La cel dintîi atac spre barieră.
Citiţi la flacăra ce vă-ncălzeşte Un strigăt scris cu lacrima pribeagă, Şi parcă un abis se dezveleşte Şi intră-n el, deodată, lumea-ntreagă.
Priveşte mamă, dacă dor îţi este Şi mai citeşte, dacă vrei, ce scrie, Poate aşa va fi, doar o poveste Şi asta-i ultima fotografie.
Iubita mea, nu-ţi ţine jurămîntul Dacă va fi să uit să vin acasă, Să baţi mereu, în lung şi-n lat pămîntul, Să pot uita durerea ce m-apasă.
Acesta, mamă, este adevărul, Aşa mi-e scris de sunt în capul listei, La voi, acasă, e în floare mărul Şi-aş vrea să stau şi eu pe pragul prispei.
Dar poate o să stea, cîndva, acolo, Această ultimă fotografie, Şi am să fiu şi eu, dar mai încolo, Că nu mai am azi timp spre a-ţi mai scrie.
Şi plec şi las aici, acum, scrisoarea, Şi-au s-o trimită alţii către tine, Eu plec să-mbrăţişez îndepărtarea Pe puntea dezrobirii de suspine. .................................. Acum, iubită mamă, fii tăcută, Îmi pare rău, aşa a fost, şi-i scris, Că doar o schijă roşie şi mută M-a-nvăluit cu negrul ei abis.
