marți, 7 ianuarie 1986

Cîntec

Sună munţii şi răsună
Privegheaţi în cer de lună,
Şi ascunşi sub nori de cetini
Îşi vorbesc despre prieteni.

Călărind pe timpul veşnic
Rostesc pravila cucernic,
Şi ascunşi cu fruntea-n soare
Susură din ochi izvoare.

Sună munţii şi răsună
Ca voinicii cînd se-adună,
Şi-şi ridică-o cupă plină
Blestemîndu-ne lumină.

Şi ne cheamă către creste
Drumurile din poveste,
Şi doar doina e stăpînă
Peste frunzele ce-o-ngînă.

Sună munţii şi răsună,
Cerul nopţii li-i cunună.