luni, 28 octombrie 1985

Unire în munte

Ionelei
Să fim noi doi, în vîrful unui munte,
Să ne-ncălzim la umbra unui foc,
Şi să ne-mbete tragic amănunte
Aduşi de gîndul lumii în mijloc.

S-avem un drum pe negrii colţi de stîncă
Şi ape să ne murmure-mprejur,
Să ne mîngîie unda lor adîncă
Cu picături de cer senin şi pur.

Să fim acolo umbra de pe lună,
Să mîngîiem a lumii depărtări,
Să picure şi fulgere-n furtună
Şi să ne facem drum din întîmplări.

S-avem destinul primelor însemne
Al celor doi ce-ntîii au pornit,
Iubindu-ne la foc firav de lemne
Să trecem pragul fructului oprit.

Să fim noi doi sub norii înălţimii
La umbra pajurei venind spre noi,
În necuprinse clipe a mulţimii
Să ne iubim, sălbatici amîndoi.

Cascadele să tulbure văzduhuri
Şi în ecou să cînte nunta ta,
Să-nchine depărtarea sfinte duhuri,
Colind de dor şi vis de a uita.

Să fim noi doi în vîrful unui munte,
Să ningă peste noi scîntei de cer,
Să ne unească trainic amănunte,
Îngemănaţi în ochi de vis stingher.