miercuri, 12 iunie 1985

Fiinţa ta

În fulgerul ce nici nu dăinuieşte,
Un timp al bucuriei îmi aduni,
Iar fiinţa ta, ce iar m-ademeneşte,
M-adună mai mereu dintre furtuni.

Chemînd ca pe-o lumină de tristeţe
Fiinţa ta în gîndul meu şoptit,
Credinţele mă pradă şi-s măreţe
Prin tot ce ne va fi de împlinit.

În roiul anilor ce se aşază
Pe tîmple, pe iubire şi pe chip,
Fiinţa ta îmi este blînda rază
Şi apă-mi este şi îmi e nisip.

Cu buzele udate-n apă vie
A bucuriei mele eşti stindard,
Credinţă şi iubire şi mîndrie
Pe chipul meu de-a pururi revanşard.

Dar în aproape toate ce mi-s sfinte,
Te voi privi în toate cîte trec,
Vom birui firavele cuvinte
Peste hotare care ne petrec.